Currently browsing tag

primaria brasov

Atelier de scriere de proiecte culturale

UPDATE: Datorită cererii mari am mai adăugat o sesiune pentru acest atelier de la 13:00 la 16:00.
Formularul de înscriere îl găsiți aici: https://forms.gle/qyXeHxNpHUuNAmFs5

Consorțiul Cultural Corona vă invită la un atelier de scriere de proiecte culturale, programat să aibă loc pe 28 februarie, începând cu ora 10:00, la Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov.

Această inițiativă își propune să ofere participanților oportunitatea de a învăța și dezvolta abilități în domeniul scrierii de proiecte culturale, sub îndrumarea domnului dr. Valer Rus, membru în Consiliul Director al Consorțiului Cultural Corona și manager al Muzeului „Casa Mureșenilor” Brașov.

Atelierul se bucură de prezența reprezentanților administrațiilor locale, precum dna. Teodora Nicolae și dl. Alexandru Andriesei, inspectori Compartiment Relații și Inovare Comunitară, Primăria Brașov și din partea Consiliului Județean Brașov, Direcția de Management Proiecte: dna. Nicoleta Iureș (Șef serviciu) și dna. Ramona Ganea (Consilier) din cadrul Serviciului Învățământ, Cultură, Turism, Sport, Culte, Relații Externe.

Participanții vor avea ocazia să învețe tehnici și strategii de scriere eficientă a proiectelor culturale, precum și să interacționeze cu profesioniști și reprezentanți ai comunității culturale locale.

Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile. Rezervările pentru acest eveniment se pot face prin completarea formularului disponibil aici până cel târziu în data de 25 februarie.

Organizatorii își exprimă entuziasmul și îi invită pe toți cei interesați să se alăture acestui eveniment, contribuind astfel la dezvoltarea și promovarea proiectelor culturale de valoare în comunitatea noastră.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să ne contactați la consortiulculturalcorona@gmail.com

Gala Premiilor în Cultură la Brașov 2022

Consorțiul Cultural Corona vă invită la festivitatea de decernare a Premiilor Anului 2022 în Cultură la Brașov.

Sâmbătă, 4 martie a.c., de la orele 19:00, la Banca de Cultură Apollonia, vom descoperi împreună care sunt organizațiile, proiectele și evenimentele care, potrivit votului publicului și al unor specialiști din afara orașului, au animat în cea mai mare măsură viața culturală a Brașovului în 2022.

Participarea este liberă, în limita locurilor disponibile. Accesul se va face începând cu orele 18:30.

Gala Premiilor Anului în Cultură la Brașov 2022 este organizată cu sprijinul Coresi Shopping Resort, Zizin, Gramofon și Voluntariat Brașov. Parteneri media: Zile și Nopți și RockFM.

Nominalizările sunt:

CARTEA ANULUI
„Șapte virtuți deșarte și o păcătoasă moarte”, Alexandru Lamba
„Centrul artistic Brașov de la origini până în contemporaneitate. Artele plastice (sec. XV- XX)”, Radu Popica
„CAN for BALKANS”, ed. coord. Nicolae Pepene
„Copacul – creație divină”, Aurelia-Stoie Mărginean
„Când vine primăvara”, Tony Mott
„Mustața lui Hitler”, Mihai Ignat

EXPOZIȚIA ANULUI
„Prezență solubilă” de Dimeny András, Muzeul de Artă Brașov
„Magdalena Rădulescu. 120 de ani de grație boemă”, Muzeul de Artă Brașov
„CAN for BALKANS – Comics Alliance Networking for Balkans”, Muzeul Județean de Istorie Brașov
„Cu o floare nu se face primăvară”, Muzeul de Artă Brașov
„Aktion – un rezultat concret și 100 de idei călăuzitoare”, Centrul Cultural German Brașov
„Gabriela Bodin | Pavilionul”, Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov
„AWAKENINGS” de Decebal Gabriel Țăroi, Galeria9

SPECTACOLUL DE TEATRU AL ANULUI
„Câmp de luptă”, Asociația Antiteatru
„Samuel von Brukenthal und die Königin der Nacht ”, Asociația Cu Timp Pentru Cultură
„Artă”, Teatrul Dramatic „Sică Alexandrescu” Brașov
„Până când moartea ne va despărți”, Teatrul Dramatic „Sică Alexandrescu” Brașov

SPECTACOLUL DE DANS/PERFORMANCE AL ANULUI
„Femme monumentale. Femme végétale.”, Asociația Developing Art și I Dance You
„Noaptea grădinilor misterioase”, Muzeul de Artă Brașov

CONCERTUL ANULUI
John Nemeth @Brasov Jazz & Blues Festival 2022, Asociația Fanzin
CINECONCERT NOSFERATU Live Score by Los Amigos de Los Animales @Dracula Film Festival 2022, Asociația Fanzin
Concert extraordinar la Biserica Neagră, de Ziua Europei, Biserica Evanghelică CA Brașov
Boney Fields @Transilvania Blues Festival ed. a IV-a, Asociația Transilvania Arts&Events
Chamber Jazz | Transylvanian Folk Songs (Lucian Ban, Mat Maneri, John Surman), Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov
Mischa Maisky, Filarmonica Brașov

FESTIVALUL ANULUI
LIBfest Târgul de cArte și Experiențe Culturale, Asociația Libris Cultural Brașov
Jazz&Blues Festival 2022, Asociația Fanzin
Festivalul Internațional de Benzi Desenate Istorice Brașov 2022, Asociația Forums și Muzeul Județean de Istorie Brașov
Zilele Culturale Maghiare din Brașov „Ţara Bârsei”, Asociația Maghiarilor din Țara Bârsei

PROIECTUL CULTURAL AL ANULUI
ACT ART, Ateliere/concurs de artă contemporană/alternativă (teatru, dans, film experimental) ed. I, Centrul Cultural Reduta
ARTELE VIZUALE ÎN BRAȘOV: Percepții, oportunități și probleme din perspectiva artiștilor și managerilor culturali locali, Asociația ORICUM
Muzeul Amintirilor din Comunism, Cincinala SRL
CAN for BALKANS – Comics Alliance Networking for Balkans, Muzeul Județean de Istorie Brașov
Finalizarea activităților de protejare și valorificare a patrimoniului cultural material din cadrul colecției de carte veche a Liceului Andrei Șaguna, Fundația Prima Școală Românească
Zilele patrimoniului imaterial brașovean, Muzeul de Etnografie Brașov

PROIECTUL LITERAR AL ANULUI
AntareSFest, Asociația Antares Sci-Fi & Fantasy Club Brașov
Brașovul literar – episod pilot, Casa de pariuri literare și Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov
„Dactăr Nicu’s Skyzoid Poets”, Clubul de lectură „Dactăr Nicu’s Skyzoid Poets”
„Reduta Poetică” 2022, Centrul Cultural Reduta

DEBUT
Banca de Cultură Apollonia, Primăria Brașov
Concursul național de animație – World of Animation, Centrul Cultural Reduta
Muzeul Amintirilor din Comunism, Cincinala SRL
Andrei Petrea – „Sindromul Cotard”
Galeria INSPIRATIO, Inspiratio

AFIȘUL CULTURAL AL ANULUI
Dracula Film Festival 2022
Zilele Filmului German 2022
Gabriela Bodin | Pavilionul
Concert Armen Donelian
Secretul Familiei Mureșianu – tur virtual gamificat
„Dactăr Nicu’s Skyzoid Poets” ed. 50

ORGANIZAȚIA CULTURALĂ A ANULUI
Asociația Culturală Fanzin
Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov
Asociația Culturală Libris Cultural
Biserica Evanghelică CA Brașov – Biserica Neagră
Opera Brașov
Filarmonica Brașov
Muzeul de Etnografie Brașov

Câștigătorii vor fi desemnați pe baza opțiunilor publicului, cu o pondere de 50%, și ale unui juriu format din personalități ale artei contemporane și ale managementului cultural din afara Brașovului (50%).