Premiile Anilor 2020-2021 în Cultură la Brașov
Consorțiul Cultural Corona organizează cea de-a șaptea ediție a „Premiilor Anului în Cultură la Brașov”. Pentru că ultimii doi ani au fost grav afectați de restricțiile impuse de pandemia COVID 19, în anul 2021 nu s-a organizat această gală pentru anul 2020. Acesta este motivul pentru care în anul 2022 vom celebra performerii anilor 2020-2021, tocmai pentru a oferi recunoaștere în spațiul public pentru reziliența și performanța în cultură la Brașov, în acești ani dificili pentru comunitatea locală. Propunerile pentru nominalizări pot fi făcute în scris, în format electronic, în formularul prezent până la data de 25 ianuarie 2022.