Currently browsing tag

premii

Premiile Anului 2018 în Cultură la Brașov

Consorțiul Cultural Corona organizează a cincea ediție a evenimentului „Premiile Anului în Cultură la Brașov” – PAC 2018. De astăzi se lansează apelul de nominalizări la Premiile culturale pentru Brașov, pentru anul 2018. De asemenea, Consorțiul Cultural Corona intenționează să redacteze o evaluare proprie despre performanțele domeniului cultural din Brașov, cu scopul de a semnala împlinirile și nevoile acestui sector. În felul acesta, sperăm să oferim viziunea Consorțiului pentru cultura Brașovului.

Regulament pentru „Premiile Anului în Cultură la Brașov” – PAC 2018.
Art. 1. Consorțiul Cultural Corona organizează Premiile Anului în Cultură la Brașov, eveniment menit să confere recunoaștere publică celor mai valoroase evenimente și producții cultural artistice dintr-un an calendaristic.
Art. 2. Categoriile competiției PAC Brașov sunt următoarele: Cartea anului, Expoziția anului, Spectacolul teatral al anului, Spectacolul de dans/performance al anului, Concertul anului, Festivalul anului, Proiectul cultural al anului, Proiectul literar al anului, Proiectul muzical al anului, Debut, Afișul cultural al anului, Organizația culturală a anului.

Art. 3. Nominalizările la aceste categorii pot fi făcute de persoane fizice sau juridice cu activitate în domeniul cultural. Nominalizările se fac în scris, în format electronic, în formularul https://goo.gl/forms/iVUame2uulY1ohR12 până la data de 8 februarie 2019.

Art. 4. Nominalizările vor conține următoarele informații: Nume/Denumire organizație, Denumire proiect, Scurtă descriere – concept, perioadă, activități, beneficiari, impact, rezultate (maxim o pagină), Martor foto/video (link transfer) şi Dosar de presă – opțional (link bază de date online). Cele trei rubrici finale se vor cere obligatoriu la proiectele alese pe lista finală supusă jurizării şi nu sunt absolut necesare în etapa de nominalizare. Lista finală de nominalizări va fi stabilită de Consorțiul Cultural Corona.
Art. 5. Dosarele de nominalizare vor prezenta proiecte, persoane sau organizații cu activitate în intervalul 1 ianuarie 2018 – 31 decembrie 2018.
Art. 6. Jurizarea se face prin vot public și vot al juriului de evaluatori invitați din afara Brașovului. Votul publicului se va realiza prin sondaj online, iar votul juriului prin notare cu note de la 1 la 5, 5 reprezentând nota maximă. Ponderea fiecărei jurizări reprezintă 50% din nota finală.
Art. 7. Jurizarea se va face în intervalul 8 – 25 februarie 2019.
Art. 8. Gala Premiilor Anului în Cultură va avea loc în 27 februarie 2019 la Centrul Multicultural al Universității „Transilvania” Brașov.

Consiliul Director

Mara Oprișiu
dr. Ruxandra Nazare
dr. Adrian Lăcătuș
dr. Radu Popica
dr. Steffen Schlandt

Brașov

22 ianuarie 2019

Gala Premiilor Anului 2014 în Cultură la Brașov

Consorțiul Cultural Corona organizează Gala Premiilor Anului 2014 în Cultură la Brașov, eveniment care va avea loc în luna ianuarie 2015. În vederea identificării celor mai valoroase proiecte și organizații culturale ale anului care se încheie vă rugăm să înaintați propunerile Dumneavoastră pentru următoarele categorii:
1. Cartea anului 2014
2. Proiectul muzical al anului 2014
3. Expoziția anului 2014
4. Proiectul cultural al anului 2014
5. Concertul anului 2014
6. Spectacolul teatral al anului 2014
7. Festivalul anului 2014
8. Organizația culturală a anului 2014
9. Personalitatea culturală a anului 2014 la Brașov.
Fiecare organizație sau persoană fizică are dreptul să facă o nominalizare la fiecare din cele 9 categorii. Nominalizările trebuie să conțină următoarele date:
1. Nume/Denumire organizație
2. Denumire proiect
3. Scurtă descriere – concept, perioadă, activități, beneficiari, impact, rezultate (maxim o pagină)
4. Martor foto/video
5. Dosar de presă
Toate nominalizările se trimit prin poșta electronică la adresa consortiulculturalcorona@gmail.com până la data de 23 ianuarie 2015.
Juriul va fi format din personalități recunoscute ale mediului cultural brașovean. Premiile vor fi anunțate într-o adunare generală festivă a Consorțiului care va avea loc în luna ianuarie 2015.
Consiliul Director

 

Asociația Consorțiul Cultural Corona înregistrată în registrul unic al Asociațiilor și Fundațiilor cu nr. 16152/A/2014. CIF 33063528

Piața Sfatului nr. 25 Brașov cod 500025

www.consortiulcorona.ro

https://www.facebook.com/ConsortiulCulturalCorona

Cont Unicredit Tiriac Bank IBAN RO71 BACX 0000 0009 5336 8001